
SERVICII
TATUAJE • PIERCING
PIATRA NEAMȚ
TATUAJE
Realizez tatuaje personalizate, adaptate stilului, ideii și zonei alese. Fiecare proiect este discutat și pregătit individual, de la concept și design până la tatuajul final.
Stiluri de tatuaje: Black & Grey • Color • Realism • Fine Line • Cover-up • Proiecte personalizate
PIERCING
Realizez piercinguri într-un mediu igienic și controlat, cu atenție la poziționare, procedură și vindecare. Pentru fiecare piercing ofer informațiile necesare pentru îngrijirea corectă după procedură.
Servicii: Piercing • Bijuterii • Schimbare bijuterii • Recomandări pentru îngrijire
CUM FACI O PROGRAMARE
Pentru tatuaje, trimite-mi pe WhatsApp:
• modelul sau ideea tatuajului
• zona corpului unde va fi realizat
• dimensiunea aproximativă în cm
• Black & Grey sau Color
• fotografii de referință, dacă ai
După stabilirea detaliilor proiectului și a estimării de preț, alegem împreună data disponibilă. Programarea pentru tatuaj este confirmată după achitarea avansului.
Pentru piercing, nu este necesar avans. Îmi poți scrie ce piercing dorești pentru a verifica disponibilitatea și pentru informații despre procedură, bijuterie și preț.
PRETURI & AVANS
TATUAJE
Prețul unui tatuaj este stabilit în funcție de dimensiune, complexitatea designului, zona corpului, stil și dacă lucrarea este Black & Grey, Color sau Cover-up.
Preț minim tatuaj: 200 lei.
După ce stabilim proiectul, îți comunic estimarea de preț înainte de confirmarea programării.
AVANS
Pentru confirmarea programării se achită un avans de 35% din valoarea estimată a lucrării. Pentru lucrările cu valoare sub 400 lei, avansul este de 100 lei.
Avansul se scade din prețul final al tatuajului.
REPROGRAMARE & ANULARE
Programarea poate fi reprogramată o singură dată, cu anunțarea în prealabil.
În cazul neprezentării la programare sau al unei întârzieri mai mari de 30 de minute, avansul se pierde, iar pentru o nouă programare este necesar un nou avans.
Avansul este nerambursabil, deoarece data și intervalul orar sunt rezervate special pentru proiectul tău.
PIERCING – PREȚURI
PIERCINGURI – 100 LEI
Lob ureche • Upper Lobe • Helix • Forward Helix • Flat • Tragus • Anti-Tragus • Conch • Daith • Rook • Snug • Industrial • Orbital • Nostril (nas) • Septum • Sprânceană • Bridge • Labret (buză) • Vertical Labret • Medusa • Monroe / Madonna • Smiley • Buric
PIERCINGURI 18+
Limbă – 100 lei • Dermal – 100 lei • Sfârc – 100 lei / buc. • Intim – 150 lei
SERVICII EXTRA
Schimbare bijuterie – 50 lei
Prețurile includ manopera, consumabilele și bijuteria standard.
Pentru piercing nu este necesar avans. Unele tipuri de piercing pot fi realizate numai dacă anatomia zonei permite efectuarea procedurii.
RESTRICȚII & CONDIȚII
TATUAJE
Tatuajele artistice și cosmetice nu se efectuează persoanelor cu vârsta sub 18 ani.
Procedura nu se efectuează persoanelor aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor și nici pe zone ale pielii care prezintă infecții, inflamații, leziuni sau alte modificări care pot afecta siguranța procedurii.
Există afecțiuni și situații medicale pentru care efectuarea tatuajului este contraindicată, inclusiv: diabet zaharat, hemofilie și alte tulburări de coagulare, anumite boli cardiovasculare, afecțiuni dermatologice, alergii relevante, epilepsie, deficiențe imunitare, boli transmisibile, hepatită, seropozitivitate HIV, predispoziție la cicatrice cheloide, precum și perioada de sarcină sau alăptare.
În cazul existenței unei afecțiuni medicale sau al unor dubii privind efectuarea procedurii, discută cu un medic înainte de programare.
PIERCING
Piercingul corporal și implantul dermal nu se efectuează persoanelor cu vârsta sub 16 ani.
Excepție: piercingul în zona urechii poate fi efectuat persoanelor sub 16 ani cu acordul părintelui sau tutorelui legal.
Piercingurile la nivelul organelor genitale se efectuează numai persoanelor care au împlinit 18 ani, iar implanturile dermale la nivelul organelor genitale sunt interzise.
La TESU Tattoo Artist, piercingurile Limbă, Dermal și Sfârc se efectuează doar persoanelor de 18+, conform politicii salonului.
Procedura nu se efectuează persoanelor aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor și nici în zone cu infecții, inflamații, leziuni sau alte probleme ale pielii. Se aplică, de asemenea, contraindicațiile medicale prevăzute de normele de igienă pentru serviciile de tatuaj și piercing.
Unele tipuri de piercing pot fi realizate numai dacă anatomia zonei permite efectuarea procedurii în condiții de siguranță.
Bază legală: Normele de igienă pentru saloanele de înfrumusețare și procedurile de tatuaj, piercing și implantare dermală, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.648/2024, inclusiv prevederile privind contraindicațiile și limitele de vârstă.


















